Marijuana este o combinatie verde sau gri de flori uscate si de frunza ale canepii (Cannabis sativa). Este cel mai des folosit drog ilegal in SUA. Toate formele de canabis sunt droguri care afecteaza creierul (psihoactive); toate contin THC (delta-9-tetrahidrocanabinol), principala substanta chimica activa in marijuana.Exista aproape 400 de substante chimice in canepa, dar THC este cea care afecteaza cel mai mult creierul uman.
Exista multe denumiri pentru marijuana. Termenii colocviali pentru droguri se schimba foarte repede si variaza de la o parte a tarii la alta. Iata cativa termeni de acum cativa ani: iarba, buruiana, Mary Jane. Acestia sunt inca folositi. Exista de asemenea denumiri pentru diferite „marci” de marijuana, precum „ceai texan”, „Maui wowie” si „cronic”. O carte recenta despre termenii colocviali americani enumera mai mult de 200 de termeni pentru diferite feluri de marijuana.
Efectul marijuanei asupra utilizatorului depind de puterea sau potenta THC-ului pe care aceasta il contine. Puterea THC din anii 1970 incoace a crescut si a ramas aceeasi din anii 1980. Aceasta se masoara prin media cantitatii de THC din mostrele confiscate de agentiile legale imputernicite.
Marijuana cea mai obisnuita contine in medie 3% THC.
Sinsemilla (facuta doar din mugurii si varfurile inflorite ale plantei femele) contine in medie 7,5% THC, nivelul putand creste pana la 24%.
Hasisul (rasina lipicioasa din florile plantei femele) are in medie 3,6% THC, ajungand pana la 28%.
Uleiul de hasis, un lichid semanator gudronului, distilat din hasis, are in medie 16% THC, procentajul putand creste pana la 43%.
THC este substanta chimica continuta de marijuana care te face sa te simti ‚bine’ (experimentarea schimbarii starii de spirit si a vederii sau simtirii diferite a lucrurilor). Anumite parti ale plantei contin niveluri ridicate de THC. Florile sau mugurii au mai mult THC decat frunzele sau tulpina. Cand marijuana este fumata, THC ajunge repede in sange prin plamani, la creier (aceasta este atunci cand te simti „bine” si se poate intampla in cateva minute durand pana la 5 ore).
THC este absorbit mai incet in sange cand marijuana este mancata si trebuie sa treaca prin stomac si intestin, putand sa dureze pana la o ora pentru a avea efecte care tin chiar si 12 ore. THC este absorbit repede in grasimea organismului si este apoi eliberat foarte incet inapoi in sange. Acest proces poate dura pana la o luna pentru o singura doza de THC pentru ca apoi sa paraseasca organismul.
Cum este folosita marijuana?
Majoritatea utilizatorilor ruleaza marijuana intr-o tigara (numita „joint”). Drogul mai poate fi fumat in pipe de apa. Unii amesteca marijuana in mancare sau o folosesc pentru a fierbe un ceai. Tigarile de marijuana includ adesea cocaina solida, o combinatie cunoscuta in limbajul stradal sub numele de „primos”.
Jointurile sunt adesea inmuiate in PCP numindu-se astfel „happy sticks”, „wicky sticks” sau „tical”. Utilizatorii de hasis fumeaza marijuana fie intr-o pipa fie amestecata cu tutun sub forma de tigara. In ultima vreme, tinerii au o noua metoda de a fuma marijuana: deschid trabucurile si inlocuiesc tutunul cu marijuana, facand astfel asa numitul „blunt”. Cand acesta este fumat cu o sticla de lichior de 40 de grade, se numeste „B-40”.
Care sunt efectele pe termen scurt ale marijuanei?
• Insomnie
• Dificultati in mentinerea notiunii timpului, memorie redusa pe termen scurt sau impartiala
• Reducerea capacitatii de realizare a actiunilor care cer concentrare si coordonare,
• Precum sofatul
• Cresterea ritmului inimii
• Pericole cardiace potentiale pentru cei predispusi la boli de inima
• Gura si gat uscate
• Scaderea inhibitiilor sociale
• Paranoia, halucinatii
• Memorie pe termen scurt impartiala sau redusa
• Capacitate de intelegere redusa sau partiala
• Motivatie si cunoastere modificate ingreunand achizitia de noi informatii
• Paranoia
• Dependenta psihologica
• Deficiente de invatare si memorie, perceptie si dificultati de rationare,
• Vorbire, ascultare efectiva, gandire, asimilarea cunostintelor si rezolvarea problemelor
• Formarea conceptelor
• Neliniste intensa si accese de panica
vineri, 29 martie 2013
Drogurile- FERITI-VA!
Drogul e o substanţă sau un amestec de substanţe naturale sau sintetice, având acţiune psihotropă (asemeni unui sedativ sau stimulent) asupra sistemului nervos central, intensificând unele procese (apar halucinaţii auditive sau vizuale) şi eliminându-le pe altele (durerea fizică, moralitatea).
De-a lungul timpului, prin intermediul drogurilor, omul a încercat să trateze răul, să fugă de preocupaţii, de tristeţe, să se rupă de cotidian, să aibă o percepţie mistică şi să aibă experienţa sacrului, experienţă creata de el însuşi cu ajutorul drogului. Din cele mai vechi timpuri oamenii au selectat plante, produse minerale care să aibă fie o acţiune plăcută, euforizantă, fie să înlăture durerea, fie să-l sustragă pe individ de la realitate, fie erau utilizate în cadrul unor ceremonii sau ritualuri, fie, în sfârşit, utilizate în scopuri terapeutice. Cert este că toate drogurile au la început un efect pozitiv “benefic” (“necesar” în situaţia dată) pentru individ, plăcut, de stimulare a plăcerii, curiozităţii, voluptăţii, de îndepărtare a durerii, insomniei, fricii, foamei, oboselii, epuizării.
Referitor la noţiunea de “drog” la noi în ţară, termenul a fost preluat din literatura internaţională în special anglo-saxonă în care termenul de “drug” semnifică medicament, dar are şi conotaţia de produs care duce la toxicomanie, sens pe care-l are şi în limba română.
Majoritatea drogurilor sunt de origine vegetală şi sunt cunoscute din antichitate : opium (extras din mac – Papaver somniferum), haşiş, marijuana (din Canabis indica), mescalina, psilocibină etc. Pornind de la extrase din aceste plante, prin semisinteză sau direct prin sinteză s-a ajuns la produşi noi, mult mai activi, care la început au avut un efect benefic în anestezie şi dezvoltarea rapidă a chirurgiei. Unele droguri deosebit de active au fost de la bun început sintetizate în laborator (cum ar fi LSD-ul)
Multe din substanţele considerate droguri sunt medicamente care sunt distribuite cu destulă rezervă, fiind necesare reţete, dar în general sunt destul de accesibile ; dependenţa de acestea se întâlneşte mai ales la intelectuali (farmacofilie).
Consumul regulat de droguri şi intoxicaţia cronică voluntară cu acestea, determină farmacodependenţă (toxicomanie).
Pentru a caracteriza toxicomania, prezentăm mai jos câteva referiri la reacţiile faţă de substanţele toxice :
• reacţiile adverse sunt efecte nocive, nedorite, care apar după administrarea de substanţe în doze normale în scop terapeutic ; tot aici sunt incluse şi reacţiile alergice
• intoleranţa constă în aceea că simptomele apar după prima administrare a medicamentului
• reacţiile toxice sunt acele tulburări care se datoresc efectelor directe ale administrării unui toxic
• reacţiile de rezistenţă se caracterizează prin scăderea efectelor după administrări repetate. Dintre acestea cele mai importante sunt :
- toleranţa – caracterizată prin obţinerea de efecte tot mai mici după administrări repetate de toxic ; oprirea administrării toxicului duce la sindromul de abstinenţă
- dependenţa – urmează toleranţei şi constă într-o stare de intoxicaţie cronică caracterizată de necesitatea constrângătoare de folosire a toxicului. Există patru trăsături ce conturează dependenţa :
dependenţa psihică
toleranţa
dependenţa fizică, necesitatea de a continua folosirea toxicului pentru a evita tulburările grave uneori care urmează întreruperii administrării (sindromul de abstinenţă)
psihotoxicitatea
Majoritatea covârşitoare a toxicelor ce determină dependenţa sunt psihotrope, respectiv au o acţiune asupra sistemului nervos central (în faza iniţială o senzaţie foarte plăcută)
Drogarea este definită ca o stare de intoxicaţie periodică sau cronică, dăunătoare individului şi societăţii, generată de consumarea repetată a unui drog natural sau sintetic şi care se caracterizează prin :
- o dorinţă invincibilă sau o necesitate obligatorie de drogare şi de procurare a drogului prin orice mijloace.
- o tendinţă de a mări dozele
- o dependenţa de ordin psihic şi uneori fizic faţă de efectele drogului cu apariţia sindromului de abstinenţă la suprimarea drogului.
Sindromul de abstinenţă se manifestă după oprirea administrării drogului la câteva ore şi este o expresie a dependenţei fizice, prin simptome şi semne care pot fi chiar periculoase pentru viaţa pacientului. Multe dintre ele sunt inverse faţă de reacţia la drogul respectiv şi este mai grav pentru toxicele cu efect intens şi de scurtă durată cum este heroina. Sindromul de abstinenţă poate duce la moarte.
Încercăm să trecem în revistă pe scurt principalele grupe de droguri :
A. Euforicele – după cum le spune şi numele, produc o stare de euforie, beatitudine ; sunt reprezentate în primul rând de opium, derivaţii lui şi de cocaină.
Opiul şi celelalte substanţe înrudite numite opioide se obţin din capsulele verzi dintr-o variantă de mac. Tot de aici se obţin şi mprfina, codeina, tebaina şi papaverina. În zonele unde consumul de opium este cunoscut de mult timp, el se fumează (de la 10 pipe pe zi până la 80-100 în cazul unui mare fumător). Datorită faptului că sub influienţa opiului percepţiile sunt exacerbate, inclusiv vederea, locurile în care se fumează sunt foarte liniştite, fără zgomote şi întunecoase. Unele forme prelucrate de opium sunt : elixirum paregoricum, Laudanum, chandoo. Efectele opiului in afară de cele meţionate sunt neplăcute : vomă mai ales la mişcare, ameţeală, durere de cap ; acestea sunt însă repede depăşite şi mascate de cele de euforie, activitate cerebrală accelerată, exaltarea imaginaţiei, ideaţiei ; consumatorul are o stare de linişte, cu vise contemplative. Consumul repetat, creşterea dozelor, duc la degradare psihică (lipsă de voinţă, indiferenţă) şi fizică (slăbire în greutate, privire fixă, paliditate, pierderea totală a poftei de mâncare).
De-a lungul timpului, prin intermediul drogurilor, omul a încercat să trateze răul, să fugă de preocupaţii, de tristeţe, să se rupă de cotidian, să aibă o percepţie mistică şi să aibă experienţa sacrului, experienţă creata de el însuşi cu ajutorul drogului. Din cele mai vechi timpuri oamenii au selectat plante, produse minerale care să aibă fie o acţiune plăcută, euforizantă, fie să înlăture durerea, fie să-l sustragă pe individ de la realitate, fie erau utilizate în cadrul unor ceremonii sau ritualuri, fie, în sfârşit, utilizate în scopuri terapeutice. Cert este că toate drogurile au la început un efect pozitiv “benefic” (“necesar” în situaţia dată) pentru individ, plăcut, de stimulare a plăcerii, curiozităţii, voluptăţii, de îndepărtare a durerii, insomniei, fricii, foamei, oboselii, epuizării.
Referitor la noţiunea de “drog” la noi în ţară, termenul a fost preluat din literatura internaţională în special anglo-saxonă în care termenul de “drug” semnifică medicament, dar are şi conotaţia de produs care duce la toxicomanie, sens pe care-l are şi în limba română.
Majoritatea drogurilor sunt de origine vegetală şi sunt cunoscute din antichitate : opium (extras din mac – Papaver somniferum), haşiş, marijuana (din Canabis indica), mescalina, psilocibină etc. Pornind de la extrase din aceste plante, prin semisinteză sau direct prin sinteză s-a ajuns la produşi noi, mult mai activi, care la început au avut un efect benefic în anestezie şi dezvoltarea rapidă a chirurgiei. Unele droguri deosebit de active au fost de la bun început sintetizate în laborator (cum ar fi LSD-ul)
Multe din substanţele considerate droguri sunt medicamente care sunt distribuite cu destulă rezervă, fiind necesare reţete, dar în general sunt destul de accesibile ; dependenţa de acestea se întâlneşte mai ales la intelectuali (farmacofilie).
Consumul regulat de droguri şi intoxicaţia cronică voluntară cu acestea, determină farmacodependenţă (toxicomanie).
Pentru a caracteriza toxicomania, prezentăm mai jos câteva referiri la reacţiile faţă de substanţele toxice :
• reacţiile adverse sunt efecte nocive, nedorite, care apar după administrarea de substanţe în doze normale în scop terapeutic ; tot aici sunt incluse şi reacţiile alergice
• intoleranţa constă în aceea că simptomele apar după prima administrare a medicamentului
• reacţiile toxice sunt acele tulburări care se datoresc efectelor directe ale administrării unui toxic
• reacţiile de rezistenţă se caracterizează prin scăderea efectelor după administrări repetate. Dintre acestea cele mai importante sunt :
- toleranţa – caracterizată prin obţinerea de efecte tot mai mici după administrări repetate de toxic ; oprirea administrării toxicului duce la sindromul de abstinenţă
- dependenţa – urmează toleranţei şi constă într-o stare de intoxicaţie cronică caracterizată de necesitatea constrângătoare de folosire a toxicului. Există patru trăsături ce conturează dependenţa :
dependenţa psihică
toleranţa
dependenţa fizică, necesitatea de a continua folosirea toxicului pentru a evita tulburările grave uneori care urmează întreruperii administrării (sindromul de abstinenţă)
psihotoxicitatea
Majoritatea covârşitoare a toxicelor ce determină dependenţa sunt psihotrope, respectiv au o acţiune asupra sistemului nervos central (în faza iniţială o senzaţie foarte plăcută)
Drogarea este definită ca o stare de intoxicaţie periodică sau cronică, dăunătoare individului şi societăţii, generată de consumarea repetată a unui drog natural sau sintetic şi care se caracterizează prin :
- o dorinţă invincibilă sau o necesitate obligatorie de drogare şi de procurare a drogului prin orice mijloace.
- o tendinţă de a mări dozele
- o dependenţa de ordin psihic şi uneori fizic faţă de efectele drogului cu apariţia sindromului de abstinenţă la suprimarea drogului.
Sindromul de abstinenţă se manifestă după oprirea administrării drogului la câteva ore şi este o expresie a dependenţei fizice, prin simptome şi semne care pot fi chiar periculoase pentru viaţa pacientului. Multe dintre ele sunt inverse faţă de reacţia la drogul respectiv şi este mai grav pentru toxicele cu efect intens şi de scurtă durată cum este heroina. Sindromul de abstinenţă poate duce la moarte.
Încercăm să trecem în revistă pe scurt principalele grupe de droguri :
A. Euforicele – după cum le spune şi numele, produc o stare de euforie, beatitudine ; sunt reprezentate în primul rând de opium, derivaţii lui şi de cocaină.
Opiul şi celelalte substanţe înrudite numite opioide se obţin din capsulele verzi dintr-o variantă de mac. Tot de aici se obţin şi mprfina, codeina, tebaina şi papaverina. În zonele unde consumul de opium este cunoscut de mult timp, el se fumează (de la 10 pipe pe zi până la 80-100 în cazul unui mare fumător). Datorită faptului că sub influienţa opiului percepţiile sunt exacerbate, inclusiv vederea, locurile în care se fumează sunt foarte liniştite, fără zgomote şi întunecoase. Unele forme prelucrate de opium sunt : elixirum paregoricum, Laudanum, chandoo. Efectele opiului in afară de cele meţionate sunt neplăcute : vomă mai ales la mişcare, ameţeală, durere de cap ; acestea sunt însă repede depăşite şi mascate de cele de euforie, activitate cerebrală accelerată, exaltarea imaginaţiei, ideaţiei ; consumatorul are o stare de linişte, cu vise contemplative. Consumul repetat, creşterea dozelor, duc la degradare psihică (lipsă de voinţă, indiferenţă) şi fizică (slăbire în greutate, privire fixă, paliditate, pierderea totală a poftei de mâncare).
Canepa
Cânepa este una dintre cele mai vechi plante cultivate în ţara noastră (peste 2000 de ani), fiind utilizată în principal pentru obţinerea de fibre folosite la confecţionarea de îmbrăcăminte. Tulpinile de cânepă din populaţiile locale şi cânepa sălbatică conţin 10-12% fibre, iar soiurile ameliorate, 26-32%. Conţinutul de fibre în tulpini este influenţat de soi, condiţiile tehnologice şi pedoclimatice. Fibrele au o serie de însuşiri deosebit de valoroase la rezistenţă (la tracţiune, torsiune, frecare, putrezire), extensibilitate (elastică şi plastică), capacitate de filare, lungime mai mare decât fibrele de sisal, iută, manilă sau bumbac, care le fac utilizabile într-o serie de domenii: în industria textilă, în industria manufacturieră, în industria automobilelor.
Seminţele de cânepă conţin: 36% ulei, 28% proteine, 14-27% extractive neazotate, 17,8-26,3% celuloză şi 2,5-6,8% cenuşă. Datorită acestei compoziţii, seminţele de cânepă pot fi utilizate pentru extragerea de ulei folosit direct în alimentaţie şi la fabricarea margarinei. Uleiul nerafinat se utilizează pentru obţinerea lacurilor, vopselelor, linoleumului, săpunului şi a pânzelor ceruite. Sămânţa se utilizează pe scară largă, direct sau în furaje concentrate, în hrana păsărilor (în special în hrana unor păsări exotice: papagali, canari, păuni, etc.).
Turtele rămase de la extragerea uleiului se utilizează singure sau în nutreţuri concentrate pentru hrana păsărilor, viţeilor, cailor, oilor, peştilor, etc. – 600 g turte de cânepă echivalează ca valoare nutritivă cu 1000 g boabe de cereale. În hrana vacilor gestante, turtele de cânepă trebuie folosite cu restricţie, deoarece provoacă avorturi.
Lemnul de cânepă reprezintă cca 55% din greutatea tulpinii şi conţine peste 50% celuloză. Puzderia rezultată de la extragerea fibrelor sau planta întreagă, se utilizează pentru obţinerea de: hârtie, plăci aglomerate – fonoizolatoare, pentru industria mobilei, mătase artificială, puf pentru izolare fonică între plăcile de rigips.
Pleava rezultată în culturile pentru sămânţă este un îngrăşământ deosebit de valoros: 10 t pleavă de cânepă echivalează cu 40 t gunoi de grajd.
Frunzele şi inflorescenţele se utilizează în medicină.
CÂNEPA PENTRU DROG NU SE CULTIVĂ ÎN ROMÂNIA!
Acţiunea narcotică este dată de substanţele produse de perişorii secretoşi aflaţi pe suprafaţa frunzelor din inflorescenţe, pe învelişul florilor şi pe bracteele care învelesc sămânţa. Conţinutul în substanţe cu acţiune narcotică şi halucinogenă diferă foarte mult de la specie la specie. Cel mai ridicat conţinut în astfel de substanţe se găseşte în CÂNEPA INDIANĂ – Cannabis indica, ce cele două forme ale sale: C. indica – subnarcotică şi C. indica – narcotică. Această specie se găseşte cultivată şi necultivată în: India, Iran, Turcia, Siria, Nordul Africii, Orientul Apropiat şi Mijlociu. Se caracterizează prin talie scundă, 1-1,5 m, puternic ramificată, frunze cu foliole înguste şi seminţe mari.
Cânepa pentru fibre şi în special Cannabis sativa L. Culta var. italică, din care fac parte şi soiurile cultivate în România şi, în general, în Europa, au un conţinut scăzut în substanţe narcotice şi halucinogene (în cele mai dese cazuri 0,2-0,3%). Această cânepă este formată şi utilizată special pentru producerea de fibre. Se caracterizează prin plante cu talia înaltă, 2,0-5,0 m, neramificată, frunze cu foliole mari, late şi lungi, inflorescenţe semicompacte şi scurte (în special la plantele femele). Acest tip de cânepă se găseşte în Bulgaria, Italia, Spania, Ungaria, Franţa şi România.
În grupul de substanţe secretate de cânepă, cele mai importante sunt: nacosonul, cannabidiolul, tetrahydrocannabiolul – constituente ale subsanţei din haşiş şi marijuana. Planta de cânepă, în special cea indiană, are capacitatea biosintetică de a produce din acidul canabigerolic – acid cannabidiolic (DCBD), acid cannabidiol (CBD), acid tetrahydrocannabinolic (ATHC), canabinol (CNB) şi acid canabinolic (ACNB).
Acidul ACBD şi ATHC predomină în plante până la înflorire, după care se transformă în CBD, CNB şi THC (tetrahydrocannabinol). Pentru ca această transformare să aibă loc în perioada de înflorire, este nevoie de o temperatură medie zilnică de peste 32oC, ceea ce se poate realiza numai în climatele calde ale globului şi mai puţin în condiţiile Europei şi ale României. Ceea ce trebuie ştiut este faptul că spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, prin uscare o parte din THC se transformă în cannabinol (CNB), compus chimic farmacologic inactiv. Transformarea THC în CNB are loc şi în rendzina secretată de perişorii aflaţi pe inflorescenţa plantei femele, ceea ce reduce foarte mult acţiunea narcotică a acestuia.
În ceea ce priveşte substanţele narcotice în perioada de vegetaţie, în planta de cânepă au loc două procese: transformarea ACBD în THC şi transformarea THC în CNB, farmacologic inactiv. Primul proces este puternic dependent de lumina şi temperatura ridicată. Al doilea proces se desfăşoară în cadrul transformărilor din plantă în perioada de maturizare.
Substanţele de mai sus sunt prezente la toate speciile de cânepă cunoscute la această dată. Conţinutul cel mai ridicat în astfel de substanţe se găseşte în speciile de cânepă indiană (Cannabis indica), cânepa chinezească (Cannabis sinensis), cânepa sălbatică (Cannabis sativa ssp. spontane, înaltă de 0,5-1,5 m şi puternic ramificată). Cânepa cultivată pentru fibre (Cannabis sativa) are un conţinut scăzut în astfel de substanţe.
DE CE SE CONFUNDĂ CÂNEPA PENTRU DROG CU CEA PENTRU OBŢINEREA DE FIBRE?
Problema drogurilor obţinute din cânepă este pusă la ora actuală în discuţie de către specialişti. În marea lor majoritate, aceştia includ cannabinoidele în grupul drogurilor uşoare (în Franţa nu există nici o restricţie în cultivarea cânepii, iar în Olanda consumul de cannabis este legalizat; odată cu legalizarea, acest consum s-a redus). Trebuie ştiut că prin consumul de cannabis nu se creează obişnuinţă, aşa cum se întâmplă cu alcoolul, cu fumatul sau cu morfina şi heroina obţinute din mac.
Important este faptul că pe teritoriul actual al României cânepa a fost cultivată întotdeauna pentru obţinerea de fibre şi nu a fost utilizată nici măcar accidental pentru drog (nu există nici un document care să ateste acest lucru). Se confundă cânepa pentru drog cu cea pentru obţinerea de fibre textile de mare valoare şi aceasta numai pentru simplul fapt că au denumirea de gen CANNABIS, denumire sub care sunt incluse toate relele şi „pericolele sociale” din România.
Este grav că se creează pe tema cânepii situaţii de-a dreptul penibile şi neprofesioniste. Un astfel de caz, redat de mass-media este de-a dreptul penibil prin necunoaştere. S-a descoperit cânepa sălbatică în Dobrogea (de ce numai acum, când cânepa sălbatică există în Dobrogea de sute de ani?!), dar care, chipurile, nu prezintă nici un pericol pentru că „are un conţinut scăzut în THC”, în timp ce un crescător de păsări exotice din Braşov, care cultivă cânepă pentru PRODUCEREA DE SĂMÂNŢĂ dintr-un soi ameliorat, necesară în hrana păsărilor, este în pericol de a fi condamnat la ani grei de puşcărie!!! La acest caz se adaugă alte zeci sau chiar sute de cazuri transformate în evenimente de primă mărime de către mass-media.
Tratarea cu superficialitate a cânepii sălbatice din Dobrogea este un caz grav de neprofesionalism.
Pentru amplificarea evenimentului şi mai ales a meritelor descoperitorilor, la fiecare dintre evenimente se menţionează prezenţa şi valoarea „drogului capturat”, invitând astfel şi pe alţi autori nu la combaterea drogului ci la forţarea obţinerii acestuia în vederea comercializării şi consumului.
Apare în momentul de faţă şi un paradox, de altfel specific în ultimii 12 ani de democraţie în România. Pe de-o parte, UE ne oferă avantaje pentru producerea de plante textile (in şi cânepă), guvernul aprobă şi el un program de dezvoltare a culturilor de plante textile (subvenţii pentru sămânţă şi producţie), iar, pe de altă parte, se face ostracizarea tuturor celor care cultivă cânepă în mod organizat şi sub control.
Seminţele de cânepă conţin: 36% ulei, 28% proteine, 14-27% extractive neazotate, 17,8-26,3% celuloză şi 2,5-6,8% cenuşă. Datorită acestei compoziţii, seminţele de cânepă pot fi utilizate pentru extragerea de ulei folosit direct în alimentaţie şi la fabricarea margarinei. Uleiul nerafinat se utilizează pentru obţinerea lacurilor, vopselelor, linoleumului, săpunului şi a pânzelor ceruite. Sămânţa se utilizează pe scară largă, direct sau în furaje concentrate, în hrana păsărilor (în special în hrana unor păsări exotice: papagali, canari, păuni, etc.).
Turtele rămase de la extragerea uleiului se utilizează singure sau în nutreţuri concentrate pentru hrana păsărilor, viţeilor, cailor, oilor, peştilor, etc. – 600 g turte de cânepă echivalează ca valoare nutritivă cu 1000 g boabe de cereale. În hrana vacilor gestante, turtele de cânepă trebuie folosite cu restricţie, deoarece provoacă avorturi.
Lemnul de cânepă reprezintă cca 55% din greutatea tulpinii şi conţine peste 50% celuloză. Puzderia rezultată de la extragerea fibrelor sau planta întreagă, se utilizează pentru obţinerea de: hârtie, plăci aglomerate – fonoizolatoare, pentru industria mobilei, mătase artificială, puf pentru izolare fonică între plăcile de rigips.
Pleava rezultată în culturile pentru sămânţă este un îngrăşământ deosebit de valoros: 10 t pleavă de cânepă echivalează cu 40 t gunoi de grajd.
Frunzele şi inflorescenţele se utilizează în medicină.
CÂNEPA PENTRU DROG NU SE CULTIVĂ ÎN ROMÂNIA!
Acţiunea narcotică este dată de substanţele produse de perişorii secretoşi aflaţi pe suprafaţa frunzelor din inflorescenţe, pe învelişul florilor şi pe bracteele care învelesc sămânţa. Conţinutul în substanţe cu acţiune narcotică şi halucinogenă diferă foarte mult de la specie la specie. Cel mai ridicat conţinut în astfel de substanţe se găseşte în CÂNEPA INDIANĂ – Cannabis indica, ce cele două forme ale sale: C. indica – subnarcotică şi C. indica – narcotică. Această specie se găseşte cultivată şi necultivată în: India, Iran, Turcia, Siria, Nordul Africii, Orientul Apropiat şi Mijlociu. Se caracterizează prin talie scundă, 1-1,5 m, puternic ramificată, frunze cu foliole înguste şi seminţe mari.
Cânepa pentru fibre şi în special Cannabis sativa L. Culta var. italică, din care fac parte şi soiurile cultivate în România şi, în general, în Europa, au un conţinut scăzut în substanţe narcotice şi halucinogene (în cele mai dese cazuri 0,2-0,3%). Această cânepă este formată şi utilizată special pentru producerea de fibre. Se caracterizează prin plante cu talia înaltă, 2,0-5,0 m, neramificată, frunze cu foliole mari, late şi lungi, inflorescenţe semicompacte şi scurte (în special la plantele femele). Acest tip de cânepă se găseşte în Bulgaria, Italia, Spania, Ungaria, Franţa şi România.
În grupul de substanţe secretate de cânepă, cele mai importante sunt: nacosonul, cannabidiolul, tetrahydrocannabiolul – constituente ale subsanţei din haşiş şi marijuana. Planta de cânepă, în special cea indiană, are capacitatea biosintetică de a produce din acidul canabigerolic – acid cannabidiolic (DCBD), acid cannabidiol (CBD), acid tetrahydrocannabinolic (ATHC), canabinol (CNB) şi acid canabinolic (ACNB).
Acidul ACBD şi ATHC predomină în plante până la înflorire, după care se transformă în CBD, CNB şi THC (tetrahydrocannabinol). Pentru ca această transformare să aibă loc în perioada de înflorire, este nevoie de o temperatură medie zilnică de peste 32oC, ceea ce se poate realiza numai în climatele calde ale globului şi mai puţin în condiţiile Europei şi ale României. Ceea ce trebuie ştiut este faptul că spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, prin uscare o parte din THC se transformă în cannabinol (CNB), compus chimic farmacologic inactiv. Transformarea THC în CNB are loc şi în rendzina secretată de perişorii aflaţi pe inflorescenţa plantei femele, ceea ce reduce foarte mult acţiunea narcotică a acestuia.
În ceea ce priveşte substanţele narcotice în perioada de vegetaţie, în planta de cânepă au loc două procese: transformarea ACBD în THC şi transformarea THC în CNB, farmacologic inactiv. Primul proces este puternic dependent de lumina şi temperatura ridicată. Al doilea proces se desfăşoară în cadrul transformărilor din plantă în perioada de maturizare.
Substanţele de mai sus sunt prezente la toate speciile de cânepă cunoscute la această dată. Conţinutul cel mai ridicat în astfel de substanţe se găseşte în speciile de cânepă indiană (Cannabis indica), cânepa chinezească (Cannabis sinensis), cânepa sălbatică (Cannabis sativa ssp. spontane, înaltă de 0,5-1,5 m şi puternic ramificată). Cânepa cultivată pentru fibre (Cannabis sativa) are un conţinut scăzut în astfel de substanţe.
DE CE SE CONFUNDĂ CÂNEPA PENTRU DROG CU CEA PENTRU OBŢINEREA DE FIBRE?
Problema drogurilor obţinute din cânepă este pusă la ora actuală în discuţie de către specialişti. În marea lor majoritate, aceştia includ cannabinoidele în grupul drogurilor uşoare (în Franţa nu există nici o restricţie în cultivarea cânepii, iar în Olanda consumul de cannabis este legalizat; odată cu legalizarea, acest consum s-a redus). Trebuie ştiut că prin consumul de cannabis nu se creează obişnuinţă, aşa cum se întâmplă cu alcoolul, cu fumatul sau cu morfina şi heroina obţinute din mac.
Important este faptul că pe teritoriul actual al României cânepa a fost cultivată întotdeauna pentru obţinerea de fibre şi nu a fost utilizată nici măcar accidental pentru drog (nu există nici un document care să ateste acest lucru). Se confundă cânepa pentru drog cu cea pentru obţinerea de fibre textile de mare valoare şi aceasta numai pentru simplul fapt că au denumirea de gen CANNABIS, denumire sub care sunt incluse toate relele şi „pericolele sociale” din România.
Este grav că se creează pe tema cânepii situaţii de-a dreptul penibile şi neprofesioniste. Un astfel de caz, redat de mass-media este de-a dreptul penibil prin necunoaştere. S-a descoperit cânepa sălbatică în Dobrogea (de ce numai acum, când cânepa sălbatică există în Dobrogea de sute de ani?!), dar care, chipurile, nu prezintă nici un pericol pentru că „are un conţinut scăzut în THC”, în timp ce un crescător de păsări exotice din Braşov, care cultivă cânepă pentru PRODUCEREA DE SĂMÂNŢĂ dintr-un soi ameliorat, necesară în hrana păsărilor, este în pericol de a fi condamnat la ani grei de puşcărie!!! La acest caz se adaugă alte zeci sau chiar sute de cazuri transformate în evenimente de primă mărime de către mass-media.
Tratarea cu superficialitate a cânepii sălbatice din Dobrogea este un caz grav de neprofesionalism.
Pentru amplificarea evenimentului şi mai ales a meritelor descoperitorilor, la fiecare dintre evenimente se menţionează prezenţa şi valoarea „drogului capturat”, invitând astfel şi pe alţi autori nu la combaterea drogului ci la forţarea obţinerii acestuia în vederea comercializării şi consumului.
Apare în momentul de faţă şi un paradox, de altfel specific în ultimii 12 ani de democraţie în România. Pe de-o parte, UE ne oferă avantaje pentru producerea de plante textile (in şi cânepă), guvernul aprobă şi el un program de dezvoltare a culturilor de plante textile (subvenţii pentru sămânţă şi producţie), iar, pe de altă parte, se face ostracizarea tuturor celor care cultivă cânepă în mod organizat şi sub control.
Carbunele
Cărbunele de pământ este o rocă foarte neobişnuită, din două motive. În primul rând, este formată din materii organice – ţesuturi odinioară vii – şi, în al doilea rând, spre deosebire de alte roci, arde şi degajă căldură.
Cărbunele a reprezentat primul combustibil utilizat în timpul revoluţiei industriale şi a jucat un rol foarte însemnat în dezvoltarea marilor ţări industrializate. Cărbunele conţine carbon, care-i conferă acea culoare neagră, caracteristică, şi gaze inflamabile cum ar fi hidrogen,, azot şi oxigen.
Originea cărbunelui
Cea mai mare parte a cărbunelui s-a format în urmă cu aproximativ 360-286 de milioane de ani într-o perioadă numită de geologi era carboniferă, tocmai datorită cantităţilor imense de cărbune care s-au format atunci. Acesta a luat naştere din pădurile tropicale preistorice, ce creşteau pe pământurile mlăştinoase. Pădurile se compuneau din arbori foarte diferiţi de cei care trăiesc în zilele noastre. Cea mai mare parte a lor erau arbori-ferigă giganţi. Existau de asemenea, şi arbori de coada-calului giganţi, dar şi multe alte plante mai mici. După moarte, ferigile uriaşe şi celelalte plante cădeau în apele mlăştinoase. Aceste ape erau foarte sărace în oxigenul care favorizează acţiunea bacteriei ce produce putrefacţia, astfel încât arborii ferigă au putrezit foarte încet şi s-au transformat în turbă, primul stadiu de formare al cărbunelui. În timpul formării turbei apare o degajare de gaz de mlaştină, numit gaz metan.
Pentru a se transforma în cărbune, turba trebuie să fie presată. Un strat de turbă cu o grosime între 10 şi 15 m va forma un strat de cărbune de doar 1m grosime. Primul stadiu al comprimării a avut loc în mlaştinile primitive, o dată cu depunerea unor straturi succesive de vegetaţie intrată în putrefacţie, comprimând straturile inferioare sub greutatea lor. În perioada carboniferă scoarţa Pământului a suferit o serie de transformări. În timpul uneia dintre aceste perioade, turba a fost acoperită cu nisip şi mâl. Stratul de pământ şi turbă au fost apoi îngropate sub mări pentru ca mai apoi să revină din nou la suprafaţă. În timp se formau noi mlaştini şi noi straturi de turbă. Acest proces, numit sedimentare ciclică, s-a produs de mai multe ori. În regiunile carbonifere există un număr de zăcăminte, situate unul deasupra celuilalt, cuprinse între straturile de rocă sedimentară. Unele straturi de cărbune au o grosime de doar câţiva milimetri, altele ating grosimi de câţiva metri.
Clasificarea cărbunilor
Există trei categorii principale de cărbune. Tipurile acestora depind de gradul în care cărbunele s-a modificat în timp.
Lignitul, numit şi cărbune brun după culoarea lui, este cel mai puţin modificat şi are cel mai mic conţinut de carbon, de aproximativ 30%. În timpul arderii acesta degajă mult fum şi relativ puţină căldură.
Huila este cea mai răspândită şi degajă cea mai mare cantitate de căldură. Acest cărbune are, de obicei, straturi alternante, întunecoase şi lucioase. Benzile lucioase erau la origine material lemnos, iar straturile întunecoase s-au format din rămăşiţele plantelor mai mici. Huila conţine şi un alt compus, mai puţin dur, asemănător cu mangalul: acesta face cărbunele să murdărească în timpul manipulării.
Antracitul este cărbunele superior. Se compune din 98% carbon şi este foarte greu se extras, dar este curat la manipulare. Arde cu o flacără foarte fierbinte şi degajă puţin fum, însă este foarte greu de aprins.
Utilizările cărbunelui
Cărbunele este utilizat cel mai des ca şi combustibil. Până nu demult o cantitate mare de cărbune era arsă pentru a încălzi locuinţele. În zilele noastre, cărbunele este ars pentru a genera electricitate sau în procese industriale. Înainte de exploatarea pe scară largă a gazelor naturale, unele ţări îşi produceau întreaga cantitate de gaze din cărbune.
Cărbunele a reprezentat primul combustibil utilizat în timpul revoluţiei industriale şi a jucat un rol foarte însemnat în dezvoltarea marilor ţări industrializate. Cărbunele conţine carbon, care-i conferă acea culoare neagră, caracteristică, şi gaze inflamabile cum ar fi hidrogen,, azot şi oxigen.
Originea cărbunelui
Cea mai mare parte a cărbunelui s-a format în urmă cu aproximativ 360-286 de milioane de ani într-o perioadă numită de geologi era carboniferă, tocmai datorită cantităţilor imense de cărbune care s-au format atunci. Acesta a luat naştere din pădurile tropicale preistorice, ce creşteau pe pământurile mlăştinoase. Pădurile se compuneau din arbori foarte diferiţi de cei care trăiesc în zilele noastre. Cea mai mare parte a lor erau arbori-ferigă giganţi. Existau de asemenea, şi arbori de coada-calului giganţi, dar şi multe alte plante mai mici. După moarte, ferigile uriaşe şi celelalte plante cădeau în apele mlăştinoase. Aceste ape erau foarte sărace în oxigenul care favorizează acţiunea bacteriei ce produce putrefacţia, astfel încât arborii ferigă au putrezit foarte încet şi s-au transformat în turbă, primul stadiu de formare al cărbunelui. În timpul formării turbei apare o degajare de gaz de mlaştină, numit gaz metan.
Pentru a se transforma în cărbune, turba trebuie să fie presată. Un strat de turbă cu o grosime între 10 şi 15 m va forma un strat de cărbune de doar 1m grosime. Primul stadiu al comprimării a avut loc în mlaştinile primitive, o dată cu depunerea unor straturi succesive de vegetaţie intrată în putrefacţie, comprimând straturile inferioare sub greutatea lor. În perioada carboniferă scoarţa Pământului a suferit o serie de transformări. În timpul uneia dintre aceste perioade, turba a fost acoperită cu nisip şi mâl. Stratul de pământ şi turbă au fost apoi îngropate sub mări pentru ca mai apoi să revină din nou la suprafaţă. În timp se formau noi mlaştini şi noi straturi de turbă. Acest proces, numit sedimentare ciclică, s-a produs de mai multe ori. În regiunile carbonifere există un număr de zăcăminte, situate unul deasupra celuilalt, cuprinse între straturile de rocă sedimentară. Unele straturi de cărbune au o grosime de doar câţiva milimetri, altele ating grosimi de câţiva metri.
Clasificarea cărbunilor
Există trei categorii principale de cărbune. Tipurile acestora depind de gradul în care cărbunele s-a modificat în timp.
Lignitul, numit şi cărbune brun după culoarea lui, este cel mai puţin modificat şi are cel mai mic conţinut de carbon, de aproximativ 30%. În timpul arderii acesta degajă mult fum şi relativ puţină căldură.
Huila este cea mai răspândită şi degajă cea mai mare cantitate de căldură. Acest cărbune are, de obicei, straturi alternante, întunecoase şi lucioase. Benzile lucioase erau la origine material lemnos, iar straturile întunecoase s-au format din rămăşiţele plantelor mai mici. Huila conţine şi un alt compus, mai puţin dur, asemănător cu mangalul: acesta face cărbunele să murdărească în timpul manipulării.
Antracitul este cărbunele superior. Se compune din 98% carbon şi este foarte greu se extras, dar este curat la manipulare. Arde cu o flacără foarte fierbinte şi degajă puţin fum, însă este foarte greu de aprins.
Utilizările cărbunelui
Cărbunele este utilizat cel mai des ca şi combustibil. Până nu demult o cantitate mare de cărbune era arsă pentru a încălzi locuinţele. În zilele noastre, cărbunele este ars pentru a genera electricitate sau în procese industriale. Înainte de exploatarea pe scară largă a gazelor naturale, unele ţări îşi produceau întreaga cantitate de gaze din cărbune.
Calculatorul
UNITATEA CENTRALĂ
Este compartimentul principal care coordonează întreaga activitate a unui calculator personal, de aici se solicită informaţia pe care utilizatorul le va introduce de la tastatură sau de aici se afişează rezultatul pe monitor.
Tot în unitatea centrală sunt realizate prelucrările de date prin execuţia unui program.
Componentele interne ce asigură funcţiile umui calculator sunt:
• Microprocesorul
• Memoria internă
• Magistrala de date
• Magistrala de comenzi
MICROPROCESORUL
Reprezintă creierul întregului calculator, este coordonatorul tuturor operaţiunilor ce sunt efectuate de către acesta. Fizic este un circuit integrat, o componentă electrică care arată astfel:
MEMORIA INTERNĂ
Stochează informaţiile în timpul unei sesiuni de lucru, programe, rezultate intermediare, rezultate finale.
MEMORIA RAM
Este cea care stochează datele de lucru în momentul procesării lor . Datele finale, adică rezultatele procesării sunt stocate pe medii permanente, pentru a fi accesibile ulterior.
UNITATEA DE DISCHETĂ(Floppy)
Este realizată pentru a citi şi scrie informaţii de pe sau pe dischete.Dischetele pot fi protejate la scriere ,iar acest lucru este realizat prin intermediul unei ferestre culisante.Deplasînd fereastra astfel încât decuparea să fie vizibilă protejează discheta la scriere, obturând decuparea , pot fi scrise date pe dischetă. Pe o dischetă protejată nu se pot scrie date.
HARD-DISCUL
Reprezintă memoria permanentă de stocare a datelor şi programelor.Pe hard-disc sunt stocate toate fişierele de dateale utilizatorului.. El nu se vede deoarece se află în interiorul echipamentului ,de calcul şi este o componentă deosebit de sensibilă.
UNITATEA CD-ROM
Ele pot conţine următoarele tipuri de informaţii: date, muzică, secvenţe video.Informaţiile de pe CD-ROM, au un caracter permanent ele nu poit fi şterse.
PLACA VIDEO
Aceasta împreună cu monitorul face parte din ansamblul video al echipamentului de calcul.
TASTATURA
Este un echipament periferic de intrare destinat introducerii datelor. Pe tastatură există următoarele grupe de taste:
• Taste alfanumerice
• Tastele numerice din partea dreaptă
• Taste de control
MONITORUL
Utilizat pentru vizualizarea informaţiilor . Pentru a conecta un monitor la calculator este necesar un cablu special.
Un monitor se caracterizează prin:
• Dimensiunea diagonalei
• Posibilitatea de afişare a imaginii color sau monocolor.
• Rezoluţia care se referă la volumul de informaţii care pot fi vizualizate pe ecran.
Este compartimentul principal care coordonează întreaga activitate a unui calculator personal, de aici se solicită informaţia pe care utilizatorul le va introduce de la tastatură sau de aici se afişează rezultatul pe monitor.
Tot în unitatea centrală sunt realizate prelucrările de date prin execuţia unui program.
Componentele interne ce asigură funcţiile umui calculator sunt:
• Microprocesorul
• Memoria internă
• Magistrala de date
• Magistrala de comenzi
MICROPROCESORUL
Reprezintă creierul întregului calculator, este coordonatorul tuturor operaţiunilor ce sunt efectuate de către acesta. Fizic este un circuit integrat, o componentă electrică care arată astfel:
MEMORIA INTERNĂ
Stochează informaţiile în timpul unei sesiuni de lucru, programe, rezultate intermediare, rezultate finale.
MEMORIA RAM
Este cea care stochează datele de lucru în momentul procesării lor . Datele finale, adică rezultatele procesării sunt stocate pe medii permanente, pentru a fi accesibile ulterior.
UNITATEA DE DISCHETĂ(Floppy)
Este realizată pentru a citi şi scrie informaţii de pe sau pe dischete.Dischetele pot fi protejate la scriere ,iar acest lucru este realizat prin intermediul unei ferestre culisante.Deplasînd fereastra astfel încât decuparea să fie vizibilă protejează discheta la scriere, obturând decuparea , pot fi scrise date pe dischetă. Pe o dischetă protejată nu se pot scrie date.
HARD-DISCUL
Reprezintă memoria permanentă de stocare a datelor şi programelor.Pe hard-disc sunt stocate toate fişierele de dateale utilizatorului.. El nu se vede deoarece se află în interiorul echipamentului ,de calcul şi este o componentă deosebit de sensibilă.
UNITATEA CD-ROM
Ele pot conţine următoarele tipuri de informaţii: date, muzică, secvenţe video.Informaţiile de pe CD-ROM, au un caracter permanent ele nu poit fi şterse.
PLACA VIDEO
Aceasta împreună cu monitorul face parte din ansamblul video al echipamentului de calcul.
TASTATURA
Este un echipament periferic de intrare destinat introducerii datelor. Pe tastatură există următoarele grupe de taste:
• Taste alfanumerice
• Tastele numerice din partea dreaptă
• Taste de control
MONITORUL
Utilizat pentru vizualizarea informaţiilor . Pentru a conecta un monitor la calculator este necesar un cablu special.
Un monitor se caracterizează prin:
• Dimensiunea diagonalei
• Posibilitatea de afişare a imaginii color sau monocolor.
• Rezoluţia care se referă la volumul de informaţii care pot fi vizualizate pe ecran.
Petrol
Petrolul brut (numit si titei) este un produs de natura organica , care se gaseste in pamant , formand zacaminte . El este un lichid vascos , a carui culoare variaza de la galben-verde pana la negru , avand reflexe colorate diferit . Mirosul petrolului este caracteristic. Densitatea lui este cuprinsa intre 0,750 si 0,970 . Petrolul nu este solubil in apa .
Formarea petrolului . Dintre diferitele teorii asupra formarii petrolului , teoria originii organice este cea mai acceptata . Conform acestei teorii , petrolul s-a format din malul rezultat din resturi de plante si animale inferioare din apele marilor (plancton) , care , prin depunere la mare adancime in fundul apelor , in decurs de milioane de ani , a suferit procese de descompunere si transformare . Aceste procese s-au produs in absenta de aer si sub influenta caldurii terestre , a presiunii ridicate si , probabil , a unor bacterii anaerobe . Rol important se pare ca revine si malului mineral drept catalizator al unor procese chimice de transformare a grasimilor .
Malul negru unsuros de pe fundul apelor statatoare , format din materii organice in putrefactie si din mal mineral , se numeste sapropel .El constituie primul stadiu de transformare a substantelor organice , care are loc in timpul sedimentarii si sta la baza formarii bitumului in etapa urmatoare mai lunga cand se produc transformari biochimice si geochimice .
Formarea zacamintelor de petrol are loc ulterior , in urma unor procese de migratie si acumulare prin care au luat nastere concentratii mari de petrol in sectoare relativ mici din scoarta pamantului .
Petrolul se gaseste in zacaminte primare sau in zacaminte secundare , in care el a patruns prin migrare din zacaminte primare sub actiunea presiunii gazelor . (Rocile de inmagazinare , cum sunt calcarul , gresia , dolomitul , marnele si nisipul au totdeauna pori si fisuri) .
Dupa patrunderea in roca rezervor , petrolul poate sa se separe de apa si de gazele care il insotesc , formand trei straturi distincte , el asezandu-se in acelasi rezervor , sub gaze si deasupra apei.In zacamant , petrolul se gaseste sub presiune din cauza hidrocarburilor gazoase dizolvate .
Tara noastra este bogata in petrol.Principalele noastre zacaminte de petrol se gasesc in Oltenia (la Tg.Jiu) , Muntenia (campul petrolifer Dambovita-Prahova si cel din Pitesti) , Moldova(zona petrolifera Bacau) . In prezent se continua cercetarile in vederea descoperirii altor zacaminte de petrol , prin a caror exploatare rationala industria noastra petroliera sa ia o dezvoltare crescanda .
Exploatarea petrolului . Petrolul se extrage din zacaminte prin sonde . Saparea sondelor se face prin metode mai vechi de izbire , sau prin metode mai noi de foraj rotativ . Ca metode de extractie se cunosc : eruptia naturala , eruptia fortata si extractia mecanica (pompare) .
Eruptia naturala se produce cand presiunea titeiului in zacamant este suficient de mare ca sa-l ridice prin sonda , pana la suprafata . Cand presiunea in zacamant nu este suficient de mare , atunci ridicarea petrolului la suprafata este ajutata prin introducere de aer sau gaze comprimate pana in zacamant . Cu toate acestea , la un moment dat , zacamantul de petrol trebuie sa fie exploatat prin pompare . Multe zacaminte , chiar de la inceput , nu au presiune suficienta pentru o eruptie naturala sau ajutata si deci trebuie exploatate prin pompare .
Compozitia petrolului . Petrolul este un amestec de hidrocarburi (hidrocarburi gazoase si solide dizolvate in hidrocarburi lichide) , care mai contine si alti diferiti compusi , in proportii mici , ca de exmplu : compusi cu oxigen , compusi cu sulf , compusi cu azot si diferite substante minerale .
Nefiind o substanta unitara , petrolul brut nu are punct de fierbere constant .
Variatia , in limite destul de largi a proprietatilor petrolului : culoarea , densitatea , vascozitatea , este o urmare a varietatii compozitiei chimice a componentelor , cum si a proportiilor in care se gasesc
Formarea petrolului . Dintre diferitele teorii asupra formarii petrolului , teoria originii organice este cea mai acceptata . Conform acestei teorii , petrolul s-a format din malul rezultat din resturi de plante si animale inferioare din apele marilor (plancton) , care , prin depunere la mare adancime in fundul apelor , in decurs de milioane de ani , a suferit procese de descompunere si transformare . Aceste procese s-au produs in absenta de aer si sub influenta caldurii terestre , a presiunii ridicate si , probabil , a unor bacterii anaerobe . Rol important se pare ca revine si malului mineral drept catalizator al unor procese chimice de transformare a grasimilor .
Malul negru unsuros de pe fundul apelor statatoare , format din materii organice in putrefactie si din mal mineral , se numeste sapropel .El constituie primul stadiu de transformare a substantelor organice , care are loc in timpul sedimentarii si sta la baza formarii bitumului in etapa urmatoare mai lunga cand se produc transformari biochimice si geochimice .
Formarea zacamintelor de petrol are loc ulterior , in urma unor procese de migratie si acumulare prin care au luat nastere concentratii mari de petrol in sectoare relativ mici din scoarta pamantului .
Petrolul se gaseste in zacaminte primare sau in zacaminte secundare , in care el a patruns prin migrare din zacaminte primare sub actiunea presiunii gazelor . (Rocile de inmagazinare , cum sunt calcarul , gresia , dolomitul , marnele si nisipul au totdeauna pori si fisuri) .
Dupa patrunderea in roca rezervor , petrolul poate sa se separe de apa si de gazele care il insotesc , formand trei straturi distincte , el asezandu-se in acelasi rezervor , sub gaze si deasupra apei.In zacamant , petrolul se gaseste sub presiune din cauza hidrocarburilor gazoase dizolvate .
Tara noastra este bogata in petrol.Principalele noastre zacaminte de petrol se gasesc in Oltenia (la Tg.Jiu) , Muntenia (campul petrolifer Dambovita-Prahova si cel din Pitesti) , Moldova(zona petrolifera Bacau) . In prezent se continua cercetarile in vederea descoperirii altor zacaminte de petrol , prin a caror exploatare rationala industria noastra petroliera sa ia o dezvoltare crescanda .
Exploatarea petrolului . Petrolul se extrage din zacaminte prin sonde . Saparea sondelor se face prin metode mai vechi de izbire , sau prin metode mai noi de foraj rotativ . Ca metode de extractie se cunosc : eruptia naturala , eruptia fortata si extractia mecanica (pompare) .
Eruptia naturala se produce cand presiunea titeiului in zacamant este suficient de mare ca sa-l ridice prin sonda , pana la suprafata . Cand presiunea in zacamant nu este suficient de mare , atunci ridicarea petrolului la suprafata este ajutata prin introducere de aer sau gaze comprimate pana in zacamant . Cu toate acestea , la un moment dat , zacamantul de petrol trebuie sa fie exploatat prin pompare . Multe zacaminte , chiar de la inceput , nu au presiune suficienta pentru o eruptie naturala sau ajutata si deci trebuie exploatate prin pompare .
Compozitia petrolului . Petrolul este un amestec de hidrocarburi (hidrocarburi gazoase si solide dizolvate in hidrocarburi lichide) , care mai contine si alti diferiti compusi , in proportii mici , ca de exmplu : compusi cu oxigen , compusi cu sulf , compusi cu azot si diferite substante minerale .
Nefiind o substanta unitara , petrolul brut nu are punct de fierbere constant .
Variatia , in limite destul de largi a proprietatilor petrolului : culoarea , densitatea , vascozitatea , este o urmare a varietatii compozitiei chimice a componentelor , cum si a proportiilor in care se gasesc
Poluarea
Poluarea mediului inconjurator Cele mai des intalnite forme de poluare sunt: poluarea apei, poluarea solului, poluarea aerului (atmosferica). Aceste elemente de baza vietii omenesti se pare ca sunt si cele mai afectate de actiunile iresponsabile ale fiintei omenesti. Solul, ca si aerul si apa este un factor de mediu cu influenta deosebita asupra sanatatii. De calitatea solului depinde formarea si protectia surselor de apa, atat a celei de suprafata cat mai ales a celei subterane. Apa este un factor de mediu indispensabil vietii. Ea indeplineste in organism multiple functii, fara apa toate reactiile biologice devenind imposibile. Lipsa de apa sau consumul de apa poluata are multiple consecinte negative asupra omului si sanatatii sale. Poluarea reprezinta modificarea componentelor naturale prin prezenta unor componente straine, numite poluanti, ca urmare a activitatii omului, si care provoaca prin natura lor, prin concentratia in care se gasesc si prin timpul cat actioneaza, efecte nocive asupra sanatatii, creeaza disconfort sau impiedica folosirea unor componente ale mediului esentiale vietii. (Conferinta Mondiala a O.N.U., Stockholm, 1972) Din cuprinsul definitiei se poate constata clar ca cea mai mare responsabilitate pentru poluarea mediului o poarta omul, poluarea fiind consecinta activitatii mai ales social economice a acestuia. Privita istoric, poluarea mediului a aparut odata cu omul, dar s-a dezvoltat si s-a diversificat pe masura evolutiei societatii umane, ajungand astazi una dintre importantele preocupari ale specialistilor din diferite domenii ale stiintei si tehnicii, ale statelor si guvernelor, ale intregii populatii a pamantului. Aceasta, pentru ca primejdia reprezentata de poluare a crescut si creste neincetat, impunand masuri urgente pe plan national si international, in spiritul ideilor pentru combaterea poluarii. Poluarea,printre alte clasificari, este clasificata in poluare naturala si poluare artificiala. Sursele naturale principale ale poluarii sunt eruptiile vulcanice, furtunile de praf, incendiile naturale ale padurilor si altele cum ar fi gheizerele sau descompunerea unor substante organice. Eruptiile vulcanice care genereaza produsi gazosi, lichizi si solizi exercitand influente negative asupra puritatii atmosferice. Cenusile vulcanice, impreuna cu vaporii de apa, praful vulcanic si alte numeroase gaze, sunt suflate in atmosfera, unde formeaza nori grosi, care pot pluti pana la mari distante de locul de emitere. Timpul de ramanere in atmosfera a acestor suspensii poate ajunge chiar la 1-2 ani. Furtunile de praf sunt si ele un important factor in poluarea aerului. Terenurile afanate din regiunile de stepa, in perioadele lipsite de precipitatii, pierd partea aeriana a vegetatiei si raman expuse actiunii de eroziune a vantului. Vanturile continue, de durata, ridica de pe sol o parte din particulele , care sunt retinute in atmosfera perioade lungi de timp. Depunerea acestor particule ca urmare a procesului de sedimentare sau a efectului de spalare exercitat de ploi, se poate produce la mari distante fata de locul de unde au fost ridicate. Incendiile naturale sunt o importanta sursa de fum si cenusa, care se produc atunci cand umiditatea climatului scade natural sub pragul critic. Fenomenul este deosebit de raspandit, mai ales in zona tropicala, desi, in general, gradul de umiditate al padurilor din aceasta zona nu este de natura sa favorizeze izbucnirea incendiului. Din punct de vedere al felului surselor de poluare, produse de om (artificiale) se disting: - poluare industriala -20 25% poluare casnica -50 60 % poluare datorata mijloacelor de transport -20- 25 % Industria este, la momentul actual, principalul poluant la scara mondiala Procesele de productie industriala si productia de energie a industriei, sunt principalele surse ale poluarii atmosferice dar la acestea putem adauga orice arderi din care rezulta substante poluante. Gazele industriale, gazele rezultate din arderi, fie ca e vorba de incalzirea locuintelor sau de gazele de esapament eliminate de autovehicule, polueaza atmosfera cu numeroase substante daunatoare sanatatii, aceste substante provoaca, printre altele, boli respiratorii si alergii, precum si ploi acide ce distrug padurile. Praful, cenusa si fumul au o proportie destul de mare in totalitatea poluantilor care exista in atmosfera. Sursele artificiale generatoare de praf, cenusa si fum cuprind, in general, toate activitatile omenesti bazate pe arderea combustibililor lichizi, solizi sau gazosi. O importanta sursa industriala, in special de praf, o reprezinta industria materialelor de constructie, care are la baza prelucrarea unor roci naturale (silicati, argile, calcar, magnezit, ghips etc.) Monoxidul de carbon(CO) este un gaz foarte periculos, ce are o pondere din ce in ce mai mare printre poluantii devastatori. Aerul pe care il inspiram este parte din atmosfera ,amestecul de gaze ce acopera globul pamantesc.Acest amestec de gaze asigura viata pe pamant si ne protejeaza de razele daunatoare ale Soarelui. Echilibrul natural al gazelor atmosferice,este amenintat acum de activitatea omului.Aceste pericole ar fi efectul de sera ,incalzirea globala ,poluarea aerului, subtierea stratului de ozon si ploile acide. Stratul de ozon din stratosfera ne protejeaza retinand razele ultraviolete ale soarelui.Deoarece in zilele noastre a crescut foarte mult folosirea ,frigiderelor ,detergentilor etc.,aceste gaze au ajuns in aer in cantitati mai mari decat cele care ar putea fi suportate de atmosfera.Pe masura ce se ridica ,se descompun ,si distrug stratul de ozon O mare gaura in ozon (ilustrata la mijloc cu albastru inchis si gri) se dezvolta deasupra Antarticii, timp de cateva luni, in fiecare an. Industria arde carburantii fosili, eliberand in atmosfera gazele de sera care incalzesc Pamantul . Gazele de sera, rezultate din procesele industriale si din agricultura deregleaza echilibrul atmosferic,retin gazele infrarosii si le reflecta pe suprafata Pamantului. In consecinta creste temperatura medie globala. Stratul gros de agenti poluanti eliberati de un oras mare poate poate crea o ceata sufocanta, mai ales cand nu exista vanturi care sa imprastie poluantii. Gazele acide care ies din cosurile fabricilor si din autovehicule se amesteca cu precipitatiile, rezultand ploi acide care distrug cladiri si paduri si omoara pestii. Unii agenti poluanti ajung in stratosfera, distrugand ozonul natural care protejeaza animalele si plantele impotriva razelor nocive ultraviolete ale Soarelui. Ploaia acida distruge plantele si animalele. Ele spala nutrientii de pe sol, frunze si ace, iar acestea se ingalbenesc si mor. Aluminiul eliberat de ploi slabeste radacinile copacilor, favorizand distrugerea lor. Paduri intregi au disparut din aceasta cauza. Este si mai rau daca ploaia acida ajunge in rauri sau lacuri, pentru ca acestea transporta otrava la distanta, omorand si cele mai mici organisme. Pestii sunt determinati de aluminiu sa produca o mucoasa lipicioasa care le infunda branhiile si ii sufoca, in cele din urma. Apele acide distrug si icrele. Ploile acide distrug culturile omoara pestii prin otravirea locurilor si faramiteaza pietrele. Copacii isi pierd frunzele si, in final mor. Aceste paduri situate pe granitele ceho-poloneze arata parca ar fi fost lovite de bomba atomica. Ele au fost distruse de ploile acide datorate poluarii industriale din fostele tari comuniste. Transporturile sunt, dupa cum bine stiti, o alta importanta sursa de poluare Autovehiculele care functioneaza cu motor cu combustie, sunt un factor poluant care este luat din ce in ce mai mult in seama. Orasele mari sau aglomeratiile urbane dense sunt afectate in mare masura de transporturile cu eliberare de noxe. Gazul carbonic(CO2) , numit stiintific dioxid de carbon, este cel mai important din ciclul carbonului este inofensiv si aduce clorul pentru fotosinteza. CO2, sub forma de vapori de apa, lasa sa treaca undele scurte ale radiatiei solare in atmosfera si absoarbe undele lungi ale radiatiilor Pamantului, ceea ce provoaca o reancalzire a aerului, efectul de sera. Activitatile casnice sunt, fie ca vrem, fie ca nu, o sursa de poluare. Astazi, in multe tari in curs de dezvoltare, asa cum este si tara noastra, lemnul de foc este la fel de vital ca si elementele, iar ca pret, in unele locuri, are un ritm de crestere mai mare decat alimentele. Cauza cresterii zi de zi a pretului este restrangerea suprafetelor de padure. Multe tari care fusesera candva exportatoare de material lemnos, au devenit importatoare, in masura in care nu s-au preocupat de regenerarea fondului forestier. Substantele poluante din atmosfera sunt substante gazoase, lichide sau solide, care ii modifica compozitia. Pe masura ce numarul populatie creste, tot mai mult carbune, ulei, gaz (carburanti folsili) si lemn sunt arse pentru a produce energia necesara pentru incalzire, gatit, transport, constructii si pentru realizarea bunurilor necesare oamenilor si obiectelor de lux pe care si le doresc. Unele noxe eliberate in procesul de ardere a acestor carburanti se numesc gaze de sera, deoarece se comporta intocmai ca sticla unei sere: lasa lumina sa patrunda, dar retin caldura eliberata de pe suprafata Pamantului. Ca rezultat, ele conduc la incalzirea planetei. Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-au mentinut timp de milioane de ani, este amenintat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi, ploile acide, subtierea stratului de ozon, poluarea aerului, efectul de sera si incalzirea globala. Activitatile umane produc o mare poluare, zilnic. Gazele de esapament emanate de 700 de milioane de masini in intreaga lume, impreuna cu fumul si gazele industriale, aduc in atmosfera diferiti agenti poluanti. Apele reziduale provenind din locuinte, din industrie si agricultura ajung inca in proportie mare in apele lacurilor si ale raurilor. Aceste ape poluate contin substante care favorizeaza dezvoltarea bacterilor. Aceste bacterii consuma cantitati imense de oxigen dizolvat in apa si in felul acesta pune in pericol viata animalelor si plantelor. Apele reziduale contin de asemenea produse industriale toxice, cum sunt plumbul si mercurul. De asemanea ingrasamintele, folosite mult in agricultura, ajung in apele raurilor, purtate de apa ploii. Aceste ingrasaminte contin nitrati si polueaza apele subterane. La poluarea apei contribuie un numar mare de surse, care sunt clasificate in: Surse organizate: - apele reziduale comunale, care rezulta din utilizarea apei in locuinte si institutii publice, bogate in microrganisme, dintre care multe patogene; - apele reziduale industriale, provenite din diverse procese de fabricatie sau sunt utilizate la transport, ca solvent sau separator, la purificarea si spalarea materiilor prime, semifinite si finite, sau a ustensilelelor si instalatiilor, si au o compozitie heterogena. - apele reziduale agro zootehnice, provenite mai ales ca urmare a utilizarii apei in scopuri agricole (irigatii), cat si pentru alimentarea animalelor si salubritatea crescatoriilor de animale. Sursele neorganizate, sunt reprezentate de apele meteorice (ploaie, zapada), reziduurile solide de tot felul, diversele utilizari necorespunzatoare (topirea inului sau canepii). Multitudinea si variabilitatea surselor de poluare a apei conduc la pluralitatea elementelor poluante, impartite in: - elemente biologice, reprezentate, in principal, de microorganismele patogene; - elemente chimice, reprezentate de substante chimice organice sau anorganice; Ca masuri de prevenire a poluarii apei sunt: interzicerea indepartarii la intamplare a reziduurilor de orice fel care ar putea polua apa, organizarea corecta a sistemelor de canalizare si a instalatiilor locale, construirea de statii de epurare, construirea de statii sau sisteme de epurare specifice pentru apele reziduale ale intreprinderilor industriale, inzestrarea cu sisteme de retinere si colectare a substantelor radioactive din apele reziduale ale unitatilor unde se produc sau se utilizeaza radionuclizi, controlul depozitarii reziduurilor solide; Poluarea solului este considerata ca o consecinta a unor obiceiuri neigienice sau practici necorespunzatoare, datorata indepartarii si depozitarii la intamplare a reziduurilor rezultate din activitatea omului, a deseurilor industriale sau utilizarii necorespunzatoare a unor substante chimice in practica agricola. Tinand seama de provenienta lor, reziduurile pot fi clasificate in: - reziduuri menajere, rezultate din activitatea zilnica a oamenilor in locuinte si localuri publice; - reziduuri industriale, provenite din diversele procese tehnologice care pot fi formate din materii brute, finite sau intermediare si au o compozitie foarte variata in functie de ramura industriala si de tehnologia utilizata (in industria alimentara predominant componente organice, pe cand in industria chimica, metalurgica, siderurgica, miniera predominant substante chimice organice sau anorganice); - reziduuri agro zootehnice, legate indeosebi de cresterea si ingrijirea animalelor; Elementele poluante ale solului sunt de doua categorii: - elemente biologice, reprezentate de organisme (bacterii, virusuri, paraziti), eliminate de om si de animale, fiind in cea mai mare parte patogene. Ele fac parte integranta din diferitele reziduuri (menajere, animaliere, industriale); - elemente chimice, sunt in cea mai mare parte, de natura organica. Importanta lor este multipla: ele servesc ca suport nutritiv pentru germeni,insecte si rozatoare, sufera procese de descompunere cu eliberare de gaze toxice, pot fi antrenate in sursele de apa, pe care le degradeaza etc. Ca masuri de prevenire si combatere a poluarii solului sunt: colectarea igienica a reziduurilor menajere in recipiente speciale, indepartarea organizata si la perioade cat mai scurte a reziduurilor colectate in afara localitatilor, depozitarea controlata sau tratarea corespunzatoare a reziduurilor indepartate prin neutralizarea lor, utilizarea in agricultura, ca ingrasamant natural, a reziduurilor, incinerarea reziduurilor uscate, recuperarea si reutilizarea (reciclarea) reziduurilor etc. Poluarea fizica este cea mai recenta si cuprinde, in primul rand, poluarea radioactiva ca urmare a extinderii folosiri izotopilor radioactivi in stiinta, industrie, agricultura, zootehnie, medicina etc.. Pericolul deosebit al substantelor radioactive in mediu si in potentialul lor nociv chiar la concentratii foarte reduse. Poluarii radioactive i se adauga poluarea sonora, tot ca o componenta a poluarii fizice. Zgomotul, ca si vibratiile si ultrasunetele sunt frecvent prezente in mediul de munca si de viata al omului modern, iar intensitatile poluarii sonore sunt in continua crestere. Supraaglomerarea si traficul, doi mari poluanti fonici, au consecinte serioase asupra echilibrului psihomatic al individului. Un numar tot mai mare de persoane din orasele aglomerate recurge la specialistii psihiatri pentru a gasi un remediu pentru starea lor proasta (anxietate, palpitatii, amnezii nesteptate, lipsa puterii de concentrare, dureri de cap). In sfarsit nu putem trece cu vederea poluarea termica, poate cea mai recenta forma de poluare fizica cu influente puternice asupra mediului inconjurator, in special asupra apei si aerului, si, indirect, asupra sanatatii populatiei. Marea varietate a poluarii fizice, ca si timpul relativ scurt de la punerea ei in evidenta, o face mai putin bine cunoscuta decat pe cea biologica si chimica, necesitand eforturi deosebite de investigare si cercetare pentru a putea fi stapanita in viitorul nu prea indepartat. Protectia mediului inconjurator a aparut ca problema a omenirii numai in zilele noastre, respectiv atunci cand omul a cucerit intreg spatiu al Terrei, prielnic vietii. Acum, bogatiile si resursele de energie au fost afectate in asa masura incat se intrevede epuizarea rapida a unora dintre ele, iar unele conditii esentiale existentei umane, ca apa sau aerul, dau semne de otravire. Se deduce astfel posibilitatea ca viitorul omenirii sa fie pus sub semnul intrebarii, daca bineinteles nu se iau masuri energice de protectie a planetei. Omul a inteles ca face si el parte din natura, ca Terra si resursele ei sunt limitate, ca aceasta planeta functioneaza ca un sistem si ca dereglarile produse intr-un loc pot avea repercusiuni pentru un intreg circuit, inclusiv pentru om. Omenirea nu poate renunta insa la ritmurile inalte ale dezvoltarii economice. Calea pentru realizarea acestor ritmuri, cu mentinerea unei bune calitati a mediului, este exploatarea acestuia in asa fel incat sa se poata regenera si conserva in permanenta. Primele initiative de ocrotire a mediului au aparut acum aproximativ 200 de ani, din necesitatea salvarii unor specii pe cale de disparitie. Cu timpul, motivele care au impus ocrotirea naturii s-au diversificat. Incepand din 1970, au aparut semne clare de imbolnavire a planetei: subtierea stratului de ozon, incalzirea globala, ploile acide, poluarea apelor, a aerului si a solului. Oamenii au inceput sa inteleaga necesitatea adoptarii unui comportament responsabil fata de natura. Insa responsabilitatea omului pentru ocrotirea mediului inconjurator este atat individuala, dar mai ales colectiva: protectia naturii angajeaza colaborare si sprijin reciproc pe plan local, judetean, national si mai ales international. Construind fabrici si uzine, dezvoltand orasele si transporturile, defrisand padurile pentru a folosi lemnul si a mari suprafetele agricole, aruncand nepasator in apa si in aer cantitati mari de deseuri toxice omul a stricat echilibrul natural existent in mediul inconjurator, asa incat uneori si-a pus in pericol insasi viata lui. In asemenea situatie, fiinta umana s-a vazut nevoita sa ia atitudine pentru inlaturarea raului pe care l-a produs si sa treaca urgent la luarea unor masuri pentru protectia mediului inconjurator, pentru mentinerea in natura a unui echilibru normal intre toti factorii care compun mediul. Pentru ca Pamantul sa ramana o planeta vie, interesele oamenilor trebuiesc corelate cu legile naturii.
miercuri, 27 martie 2013
Zece negri mititei- Rezumat
Rezumatul pe capitole al cartii...
Capitolul 1
În acest capitol sunt descrisi toti oamenii care sunt invitati pe insula Negrilor. Aceasta insula este una foarte luxoasa si a fost cel mai folosit subiect de barfa din ultimul timp. Capitolul se termina cu intalnirea intre majoritatea invitatilor.
Capitolul 2
În acest capitol este vorba despre sosirea tuturor pe insula si intrarea lor in casa cea luxoasa . Acolo ei petrec putin timp, iar apoi afla de la majordomn ca patronii lipsesc din cauza unei intalniri cu niste oameni importanti. Astfel, toti leaga prietenii. Fiecare se relaxa si isi cerceta camera ,apoi au coborat cu totii.
Capitolul 3
Dar, in timp ce ei stateau la masa, un microfon se auzi. Omul ce îl detinea i-a acuzat pe toti cei din camera de o crima care nu a putut fi dovedita. Auzind aceasta, sotia majordomnului lesina. Toti erau agitati. Astfel, toti s-au interogat si au existat chiar suspecti. Cand interogatoriul s-a sfarsit incercau sa-si dea seama cine este de vina.
Capitolul 4
În acest timp, Anthony Marston a baut si apoi a cazut. Cercetand, doctorul a aflat ca a fost ucis cu cianura de potasium. Astfel, toti se panicara si investigatia a inceput.
Capitolul 5
Toti incercau sa afle cum si de ce s-ar fi sinucis acest om frumos si vesel, in floarea tineretii. Toti au inceput sa se gandeasca cum s-ar putea intampla asa ceva.
Capitolul 6
În acest capitol moare si sotia majordomnului, tot prin asfixiere. Toti, stiind-o firava acceptara acest fapt ca pe o sinucidere de asmenea, si nu ca pe o crima. La sfarsitul acestui capitol, majordomnul descopera ca pe masa din sufragerie,unde inainte erau zece negri mititei, in dimineata aceea ramasesera doar opt. Desi doctorul nu crezu acest lucru se duse sa cerceteze si acest lucru era adevarat.
Capitolul 7
În acest capitol este vorba de asteptarea sosirii barcii. Cand doamnele uracara pe munte, doamna cea batrana i-a spus celeilalte despre ce era vorba in acuzatia ei. Astfel, ele doua incercau sa ghiceasca cine era ucigasul, iar cel mai suspect era majordomnul, pe nume Roger. Trei barbati se aduna si pornesc in a cerceta insula in lung si in lat in cautarea ucigasului.
Capitoul 8
Dupa ce terminara de cercetat insula si nu gasira nimic, toti se gandira ca ucigasul este prin casa. Astfel ei aflara ca cel mai neincrezator era Lombard deoarece aduse un revolver cu el. In acest timp, Vera discuta cu Generalul Marcathur. El spuse ca nu ii e frica de moarte. Cand gongul suna si lumea venea la masa el spuse ca o sa ramana.
Capitolul 9
Cand toti ajunsesera la masa, doctorul a fost trimis sa-l cheme pe general. Cand se intoarse, el a zis ca generalul este mort. Toata ancheta incepu, si astfel toti au inceput sa creada ca ucigasul este unul dintre ei, si acela i-a omorat si pe ceilalti doi. Judecatorul conduse cazul, dar vazand ca nu exista nimic suspect s-a retras si a spus toate normele de siguranta ce pot fi luate
Capitolul 10
În acest capitol dispare si al treilea negru mititel. Toti se intrebau care ar pute fi ucigasul si cel mai probabil era doctorul Armstrong, dar si Philip Lombard, care a venit cu un revolver pe acea insula. Cand ziua se termina, cele doua femei fura duse in camere unde se incuiasera pana dimineata
Capitolul 11
În acest capitol, cand toti s-au trezit au vazut camera lui Roger si a Emilyei Brent goale. Ei au început sa-i caute, iar in sufragerie ramasesera doar sase negrii mititei, ceea ce insemna ca unul dintre cei doi a murit. Cand iesisera afara l-au vazut pe Roger cu capul taiat. Apoi, aparu si Emily Brent care fusese intr-o recunoastere pe acea insula. In acel moment Vera incepu sa rada isteric deoarece vazuse ca totul semana cu cantecul ce era afisat in camera fiecarui invitat. Doctorul putu sa o linisteasca abia dupa ce îi trase o palma peste obraz. Cand toti se mai calmara incepura iar suspiciunile, dar la sfarsitul capitolului toti erau linistiti si se comportau ca niste oameni normali.
Capitolul 12
În acest capitol ,in timp ce Vera este ajutata sa spele vasele, Emily Brent este ucisa cu o seringa, fiind apoi lasata o albina ca scenariul mortii sale sa se potriveasca cu cantecul. Cand ea este chemata la masa, lumea afla ca a murit si au anchetat locul crimei incepand sa fie iritati de felul cum U.N. Owen îsi omoara invitatii exact ca în acel cantec stupid, asa cum zicea Vera. Ei descoperira ca seringa fusese a doctorului, dar nu mai putura gasi nici revolverul. Pâna la sfârsitul capitolului, seringa este gasita, dar nu si pistolul lui Lombard.
Capitolul 13
În acest capitol Vera face mancare, iar apoi cand face baie simte mirosul ierbei de mare. Cand isi dadu seama ca acesta se apropie si o stranse de gat, incepu sa tipe. Toti venira la ea in camera, iar judecatorul ramasese in urma. El fusese omorat in roba sa de judecator si astfel a disparut inca un negru mititel. Toti au devenit suspiciosi deoarece ramasesera doar patru: Vera, Lombard, Blore si Armstrong. Nestiindu-se care este ucigasul, toti isi petrecura ziua normal, iar noaptea se incuiase fiecare in camera lui.
Capitolul 14
În acest capitol ,cand ei dorm, Blore aude ceva, iese din camera si vede ca Armstrong lipseste. Îl ia pe Armstrong cu el si apoi îi spune Verei sa nu plece din
camera daca nu ii aude pe amandoi spunandu-i ca totul este in regula. Ei pleaca cautandu-l pe Armstrong dar el dispare si la fel si al treilea negru mititel.
Capitolul 15
În acest capitol moare si detectivul Blore încercand sa manance, deoarece îi era foame. Cand ei au descoperit acest lucru, Vera era sigura ca Armstrong a facut toate acestea. Cand ei s-au intors la plaja au vazut ceva intre stanci.
Capitolul 16
Apropiindu-se au descoperit ca acela era Armstrong. In acest mod Vera s-a apropiat destul de mult de Lombard ca sa ii ia pistolul si apoi sa îl omoare ,ca apoi sa fie sigura ca nimeni nu o mai ucide. Cand îl omorî se duse înapoi in casa si lua o funie, cu care, la fel ca in cantec se spanzura visand la un barbat pe care il iubea foarte mult. Pe acel barbat il numea Hugo.
Epilog
Aici mai multi inspectori povestesc cum s-a intamplat toata actiunea de pe insula Negrilor ,si toti martorii ce au asistat la sosirea acelor oameni pe insula. Cand isi dadura seama ca nu exista nici un martor care poate confirma ucigasul, cazul ramasese inchis.Insa, Wargrave le-a povestit intr-o scrisoare ca el i-a ucis pe toti deoarece si ei au ucis la randul lor, si ca el si-a inscenat singur moartea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)