N-am inteles niciodata dependenta unora de Facebook, mi se pare ca este un mare tabloid, cel mai mare – cine cu cine, de cand, unde etc. Iar asta nu e un lucru rau, nu ma intelegeti gresit. Nu sunt deloc impotriva. Adica am si eu pagina, mai intru, dar foarte rar cand tu vei intra eu voi sti si iti voi da repede un raspuns la “starea” ta. Cu alte cuvinte nu sunt acolo, nu sunt pe faza, dar intru de cateva ori pe saptamana.
Faza e ca weekend-ul asta am fost la o petrecere si m-am intalnit cu niste colegi din Lazar, serie mai mare decat mine. Si imi povesteau ca au incercat sa organizeze diferite intalniri “de clasa”, dar ca nu au functionat deloc bine.
“Ne-am intalnit la 5 ani de la terminarea liceului si a fost aiurea. Dupa jumatate de ora fiecare isi cauta un motiv sa plece, ca am o intalnire importanta, ca ma asteapta nu stiu cine, ca trebuie sa ajung nu stiu unde”, imi povestea o fosta lazarista dezamagita de comportamentul fostilor colegi.
Si atunci mi-am dat seama ca Facebook a distrus intalnirile de liceu. Cum ar fi fost sa te intalnesti peste 25 de ani cu fostii colegi si sa-i descoperi atunci iar, intr-o singura intalnire, sa vezi cum au imbatranit, cati copii au, ce lucreaza, ce performante, ce dezamagiri..imi imaginez ca ar fi fost o intalnire emtionanta. Dar acum exista Facebook, nu mai tine. Nu numai ca vezi cum arata fostul coleg de banca si peste 30 de ani, dar stii si ce a facut weekend-ul trecut.
Acum cei care lipsesc la intalnirile de liceu fac pariu ca se gandesc ca “Lasa, a doua zi vad pozele pe Facebook si vad eu cum a fost”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu