Drogul e o substanţă sau un amestec de substanţe naturale sau sintetice, având acţiune psihotropă (asemeni unui sedativ sau stimulent) asupra sistemului nervos central, intensificând unele procese (apar halucinaţii auditive sau vizuale) şi eliminându-le pe altele (durerea fizică, moralitatea).
De-a lungul timpului, prin intermediul drogurilor, omul a încercat să trateze răul, să fugă de preocupaţii, de tristeţe, să se rupă de cotidian, să aibă o percepţie mistică şi să aibă experienţa sacrului, experienţă creata de el însuşi cu ajutorul drogului. Din cele mai vechi timpuri oamenii au selectat plante, produse minerale care să aibă fie o acţiune plăcută, euforizantă, fie să înlăture durerea, fie să-l sustragă pe individ de la realitate, fie erau utilizate în cadrul unor ceremonii sau ritualuri, fie, în sfârşit, utilizate în scopuri terapeutice. Cert este că toate drogurile au la început un efect pozitiv “benefic” (“necesar” în situaţia dată) pentru individ, plăcut, de stimulare a plăcerii, curiozităţii, voluptăţii, de îndepărtare a durerii, insomniei, fricii, foamei, oboselii, epuizării.
Referitor la noţiunea de “drog” la noi în ţară, termenul a fost preluat din literatura internaţională în special anglo-saxonă în care termenul de “drug” semnifică medicament, dar are şi conotaţia de produs care duce la toxicomanie, sens pe care-l are şi în limba română.
Majoritatea drogurilor sunt de origine vegetală şi sunt cunoscute din antichitate : opium (extras din mac – Papaver somniferum), haşiş, marijuana (din Canabis indica), mescalina, psilocibină etc. Pornind de la extrase din aceste plante, prin semisinteză sau direct prin sinteză s-a ajuns la produşi noi, mult mai activi, care la început au avut un efect benefic în anestezie şi dezvoltarea rapidă a chirurgiei. Unele droguri deosebit de active au fost de la bun început sintetizate în laborator (cum ar fi LSD-ul)
Multe din substanţele considerate droguri sunt medicamente care sunt distribuite cu destulă rezervă, fiind necesare reţete, dar în general sunt destul de accesibile ; dependenţa de acestea se întâlneşte mai ales la intelectuali (farmacofilie).
Consumul regulat de droguri şi intoxicaţia cronică voluntară cu acestea, determină farmacodependenţă (toxicomanie).
Pentru a caracteriza toxicomania, prezentăm mai jos câteva referiri la reacţiile faţă de substanţele toxice :
• reacţiile adverse sunt efecte nocive, nedorite, care apar după administrarea de substanţe în doze normale în scop terapeutic ; tot aici sunt incluse şi reacţiile alergice
• intoleranţa constă în aceea că simptomele apar după prima administrare a medicamentului
• reacţiile toxice sunt acele tulburări care se datoresc efectelor directe ale administrării unui toxic
• reacţiile de rezistenţă se caracterizează prin scăderea efectelor după administrări repetate. Dintre acestea cele mai importante sunt :
- toleranţa – caracterizată prin obţinerea de efecte tot mai mici după administrări repetate de toxic ; oprirea administrării toxicului duce la sindromul de abstinenţă
- dependenţa – urmează toleranţei şi constă într-o stare de intoxicaţie cronică caracterizată de necesitatea constrângătoare de folosire a toxicului. Există patru trăsături ce conturează dependenţa :
dependenţa psihică
toleranţa
dependenţa fizică, necesitatea de a continua folosirea toxicului pentru a evita tulburările grave uneori care urmează întreruperii administrării (sindromul de abstinenţă)
psihotoxicitatea
Majoritatea covârşitoare a toxicelor ce determină dependenţa sunt psihotrope, respectiv au o acţiune asupra sistemului nervos central (în faza iniţială o senzaţie foarte plăcută)
Drogarea este definită ca o stare de intoxicaţie periodică sau cronică, dăunătoare individului şi societăţii, generată de consumarea repetată a unui drog natural sau sintetic şi care se caracterizează prin :
- o dorinţă invincibilă sau o necesitate obligatorie de drogare şi de procurare a drogului prin orice mijloace.
- o tendinţă de a mări dozele
- o dependenţa de ordin psihic şi uneori fizic faţă de efectele drogului cu apariţia sindromului de abstinenţă la suprimarea drogului.
Sindromul de abstinenţă se manifestă după oprirea administrării drogului la câteva ore şi este o expresie a dependenţei fizice, prin simptome şi semne care pot fi chiar periculoase pentru viaţa pacientului. Multe dintre ele sunt inverse faţă de reacţia la drogul respectiv şi este mai grav pentru toxicele cu efect intens şi de scurtă durată cum este heroina. Sindromul de abstinenţă poate duce la moarte.
Încercăm să trecem în revistă pe scurt principalele grupe de droguri :
A. Euforicele – după cum le spune şi numele, produc o stare de euforie, beatitudine ; sunt reprezentate în primul rând de opium, derivaţii lui şi de cocaină.
Opiul şi celelalte substanţe înrudite numite opioide se obţin din capsulele verzi dintr-o variantă de mac. Tot de aici se obţin şi mprfina, codeina, tebaina şi papaverina. În zonele unde consumul de opium este cunoscut de mult timp, el se fumează (de la 10 pipe pe zi până la 80-100 în cazul unui mare fumător). Datorită faptului că sub influienţa opiului percepţiile sunt exacerbate, inclusiv vederea, locurile în care se fumează sunt foarte liniştite, fără zgomote şi întunecoase. Unele forme prelucrate de opium sunt : elixirum paregoricum, Laudanum, chandoo. Efectele opiului in afară de cele meţionate sunt neplăcute : vomă mai ales la mişcare, ameţeală, durere de cap ; acestea sunt însă repede depăşite şi mascate de cele de euforie, activitate cerebrală accelerată, exaltarea imaginaţiei, ideaţiei ; consumatorul are o stare de linişte, cu vise contemplative. Consumul repetat, creşterea dozelor, duc la degradare psihică (lipsă de voinţă, indiferenţă) şi fizică (slăbire în greutate, privire fixă, paliditate, pierderea totală a poftei de mâncare).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu